info@creditexpress.com.ro
Compania CREDITEXPRESS Group a fost fondată în 1999. În prezent, activează în 6 țări europene, oferind servicii eficiente, coerente și la standarde înalte clienților din întreaga lume, în domeniile managementului de creanțe, achiziției și recuperării de creanțe și activității de factoring. În ultimii ani, a sprijinit mai mult de 3000 de clienți să-și concentreze eforturile pe dezvoltarea business-ului lor și mai puțin pe managementul debitelor.
Ne mândrim cu faptul că, încă de la fondarea companiei, am colaborat cu cele mai renumite branduri și grupuri financiare din regiune. Mulțumită acestor parteneriate stabile, am putut oferi încă de la început servicii de recuperare, bazate pe etică, coerență și eficiență. În felul acesta clienții noștri internaționali au acces la aceleași servicii de înaltă calitate, rapoarte standardizate la nivel de GRUP și proceduri flexibile.
CREDITEXPRESS Group este o companie europeană specializată în servicii financiare, administrată de acționarii săi până în prezent, împreună cu o echipă internațională bine pregătită. Compania numără în prezent aproape 1500 de angajați la nivel internațional.
Pentru CREDITEXPRESS Group inovația este esențială în toate domeniile noastre de activitate, fie că este vorba despre infrastructura back-office-ului (de exemplu, produsele software pe care le folosim în activitatea noastră) sau despre trainingul echipei noastre pentru a asigura profesionalizarea acesteia la nivel înalt. Ne folosim continuu de experiența câștigată în zona central-estică a Europei pentru a oferi mereu cele mai bune servicii clienților noștri.
Partenerul nostru, SVEA Bank, este un actor principal pe piața nord-europeană. Activează ca furnizor de servicii financiare și administrative încă din 1981 și este autorizat de Finansinspektionen, Autoritatea Suedeză de Supraveghere Financiară. SVEA este prezent în 8 țări și se bucură de o rețea extinsă de parteneri în toată lumea; folosindu-se de experiența de peste 40 de ani, oferă sprijin business-urilor pentru a-și îmbunătăți și crește lichiditățile într-un termen scurt.
Apelând la tehnologie de ultimă oră și la soluții inovative, precum și servicii la standarde înalte orientate către client, împreună cu SVEA Ekonomi Group suntem mereu pregătiți să oferim o opțiune mai bună clienților noștri.
Vă puteți concentra pe ceea ce cunoașteți cel mai bine
Suntem specialiști în managementul debitelor. În regiune, ne bucurăm de încrederea a peste 500 de clienți, cărora le oferim sprijinul pentru a-și rezolva situații legate de creanțe, începând cu prima zi de depășire a scadenței și până la achiziția creanței. Astfel, clienții noștri reușesc să-și concentreze eforturile asupra business-ului lor de bază, având încredere că finanțele lor sunt gestionate de către profesioniști.
Servicii adaptate nevoilor companiei
În ultimul deceniu, ne-am dezvoltat continuu serviciile într-o piață dinamică, răspunzând atent feedback-ului primit de la clienții noștri, și astfel, aceștia au reușit să răspundă nevoilor specifice din zona Europei central-estice.
Înțelegerea nevoilor specifice zonei
Folosim cea mai avansată tehnologie de recuperare și avem în vedere aplicarea unui nivel expert de psihologie a colectării într-un mediu economic și cultural relevant. Serviciile noastre sunt unice și eficiente și oferă soluții optime atât pentru debitori, cât și pentru clienții noștri.
Procedura legală și etică
Prin Codul de Etică a Grupului asigurăm un angajament autentic față de Clienții noștri și față de clienții Clienților noștri. Echipa CREDITEXPRESS tratează cu respect persoanele fizice și juridice care întâmpină dificultăți financiare din orice motiv.
Soluțiile noastre vor crește semnificativ șansele de plată. Nu ezitați să ne contactați pentru mai multe informații!
Toți membrii CREDITEXPRESS Group își doresc să instituie standarde înalte de lucru și diversitatea managementului de debite, așa cum sunt reprezentate de Grup în toate piețele.
Stabilirea înțelegerilor de plată reprezintă un aspect sensibil și complex. În procesul de colectare a debitelor este necesar să consolidăm relația fragilă de încredere dintre clienții noștri și clienții acestora, ceea ce poate reprezenta baza pentru cooperarea lor ulterioară.
Întotdeauna ne desfășurăm activitatea cu transparență, profesionalism, folosind cele mai avansate metode de colectare, cu empatia necesară, și în același timp în acord cu Codul nostru de Etică. Avem grijă să acționăm adecvat în orice situație.
Companiile recunoscute de management al debitelor funcționează după standarde etice stricte și în acord cu legea. Pentru mai multe informații vă rugăm accesați link-ul: Cod de Conduită.
Fiind furnizor de servicii financiare, Grupul nostru tratează cu mare seriozitate responsabilitatea socială. Membrii Grupului susțin numeroase inițiative locale de dimensiuni mici.
CREDITEXPRESS Group sprijină două proiecte comunitare care au în vedere copiii aflați în dificultate: întreținerea Spitalului de Copii Barenherz și renovarea școlii din Kamakwie din Sierra Leone sunt proiecte pe care suntem mândri să le susținem.